Pe culmile Olimpului

Nu-ţi poţi imagina un peisaj mai dezolant decât o staţiune turistică pe litoral, în plină iarnă. Senzaţia stranie este provocată nu doar de vântul rece care-ţi pătrunde adânc în piele pe faleza înaltă din Olimp, ci şi de starea de degradare la care a ajuns staţiunea, mult mai vizibilă în toiul iernii decât ai putea să o observi vara.

Cu toate acestea, începutul zilei de 14 februarie semnala o agitaţie neobişnuită în centrul micii staţiuni. Nu se făcuse încă opt dimineaţa, când maşinile începuseră să umple parcarea din faţa hotelului Panoramic şi, în pustietatea locului, posesorii lor puteau fi luaţi drept conspiratori care se adună pentru o întrunire secretă.

Neobişnuita vânzoleală era provocată de iminenta sosire a proaspătului proprietar al renumitului complex Belvedere-Amfiteatru-Panoramic. De-a lungul anilor, angajaţii acestui complex au trebuit să dea rând pe rând socoteală unor şefi diferiţi, dar proprietarul rămânea mereu acelaşi, statul. De această dată, directorii de hoteluri, şefii de restaurante, contabilii şi toţi ceilalţi angajaţi permanenţi ai Olimp Estival 2002 SA, posesoarea acestor active, aveau de-a face cu un proprietar adevărat: Josef Goschy, întemeietorul şi deţinătorul companiei Unita Turism Holding (UTH), cel mai mare lanţ hotelier din România.

Goschy şi-a programat sosirea exact în momentul în care toată lumea a ajuns – un fel de măsură de precauţie pentru a nu fi obligat să aştepte după nimeni. Este însoţit, ca mai mereu în asemenea situaţii, de colaboratorii săi apropiaţi, parte a micii echipe cu care conduce întinsul holding hotelier.

După o lungă perioadă de linişte, ce a urmat comasării unei duzine de societăţi hoteliere într-o singură companie – un proces extrem de complicat, vezi nr.4 – Goschy şi-a pus oamenii din nou pe drumuri. Surprinzător pentru mulţi – inclusiv pentru acest reporter care a urmărit atent tranzacţiile lui Josef Goschy în ultimii 15 ani – la sfârşitul lui 2007, el a ieşit câştigător în ultima şi cea mai importantă bătălie pentru achiziţia activelor turistice de pe litoral: pachetul majoritar al firmei care deţinea complexul Belvedere-Amfiteatru-Panoramic, din Olimp. Câteva luni mai târziu, în stilu-i caracteristic, Goschy a cumpărat de la SIF Transilvania, cu care s-a luptat pentru Olimp, încă 40% din acţiuni, pentru 6,4 milioane de euro.

Până anul trecut, complexul era ultima proprietate hotelieră rămasă în mâna statului pe Litoral şi, probabil, şi cea mai importantă dintre ele. Guvernul precedent o considerase atât de valoroasă încât a evitat în ultima clipă să o vândă, în valul de licitaţii coordonat în urmă cu câţiva ani de Dan Aghaton, pe atunci ministrul Turismului.

Poate, în aşteptarea unor vremuri mai bune, complexul Panoramic-Amfiteatru-Belvedere a fost trecut în 2002 de către guvernul Năstase în ograda RAPPS pentru ca, apoi, sub actuala guvernare, să revină la AVAS. Oricât ar fi fost de bune intenţiile, rezultatul a fost doar o ultimă mărturie a cât de prost gestionar poate fi statul român.

Considerat odată perla litoralului românesc, Olimp era loc de cazare şi promenadă preferat al celor privilegiaţi, iar complexul Belvedere-Amfiteatru-Panoramic este mai mult decât inima acestei staţiuni exclusiviste. Este un loc unic, imposibil de replicat undeva pe litoralul românesc, datorită conformaţiei particulare, în pantă, a plajei de la Olimp. Înainte de ‘89 ansamblul era aproape în totalitate destinat turiştilor străini, iar după revoluţie a devenit destinaţia principală a primilor beneficiari ai tranziţiei.

Aici s-au filmat numeroase scene din „Nea Mărin Miliardar“, iar pe terasa de la Mimoza au savurat o cafea Florin Piersic şi Violeta Andrei în filmul „Eu, Tu şi Ovidiu“. Terasele sale, ce se întind de-a lungul întregii faleze, sunt un magnet pentru vizitatorii din toate staţiunile de pe litoral. Este locul în care îşi cheltuie banii nu doar cei cazaţi în cele trei hoteluri ale complexului, considerate odată locaţii de lux. Cei suficient de chibzuiţi pentru a-şi alege un hotel mai ieftin în staţiune, preferă totuşi să-şi petreacă seara pe terasa cu vedere spre mare chiar dacă pentru un loc trebuie să plătească un preţ premium pentru o Café Frappé la Mimoza sau un cocktail special în partea opusă, la Ambiance Française.

Dar când Goschy a preluat noua proprietate, aceasta rămăsese doar o amintire din ceea ce fusese odată. Hotelurile s-au degradat continuu şi au fost declasificate de la trei stele, la o stea. Odată cu ele afacerile conexe au început să sufere, mai întâi cele din interiorul complexului, apoi restul. Renumitul restaurant Internaţional, odinioară cel mai exclusivist de pe litoralul românesc, a dispărut şi el, cu tot cu clientela scumpă care-l vizita.

Staţiunea a început să-şi piardă nu doar strălucirea, ci şi arhitectura sa unică. Degringolada a lăsat loc abuzurilor. Toaletele şi hambarele pentru şezlonguri de pe plajă, situate chiar în faţa hotelului Belvedere, au fost cumva cumpărate, iar noul proprietar le-a înălţat cu un etaj făcându-le unităţi de alimentaţie publică. Pentru el, investiţia s-ar putea dovedi un bun business, în schimb turiştilor care se cazează la primul etaj al Hotelului Belvedere nu le va mai fi furnizat de pe balcon mult râvnitul peisaj marin, ci nişte pereţi urâţi de beton.

Construcţiile fuseseră demolate într-o primă fază la ordinul lui Aghaton şi Năstase, care s-au arătat şocaţi de noile apariţii cu ocazia unei scurte vizite în Olimp. Între timp, ele sunt de mult finalizate şi altele noi au fost începute. Rezultatul: mai mult ciment, mai puţină plajă.

Nu doar arhitectura suferă, dar şi spaţiul verde, de asemenea o caracteristică a staţiunii. Primăria Mangaliei pare să-şi fi pierdut de mult speranţa în renaşterea staţiunii aşa că nu a făcut eforturi prea mari pentru a prezerva măcar potenţialul ei. Autorizaţiile pentru noi construcţii s-au dat cu multă generozitate, iar sit-urile în lucru arată că Olimpul nu e departe de a suferi soarta altor staţiuni precum Eforie Nord sau chiar Neptun, deja aproape sufocate de betoane.

Cu toate astea, potenţialul staţiunii rămâne destul de atrăgător. Goschy promite să redea Olimpului grandoarea de altădată şi oricine-l cunoaşte ştie că este un om de cuvânt. Întrebarea este dacă poate şi dacă are timpul disponibil să o facă.

În ultimii zece ani Goschy a făcut nenumărate deal-uri achiziţionând ieftin hoteluri şi companii hoteliere pe întreg cuprinsul ţării, dar această ultimă lovitură, cea mai mare dintre toate, ridică şi cele mai mari provocări în faţa companiei sale.

La 76 de ani Goschy are încă o energie şi o putere de muncă greu de egalat chiar de către mult mai tinerii săi colaboratori. (Are un secret pentru asta: „Nu simt niciodată că muncesc şi nu simt niciodată nevoia unui concediu. Fac ceea ce îmi place şi asta mă menţine în formă”).

Imediat după şedinţa cu directorii complexului, Goschy a ieşit să-şi inspecteze noua proprietate. Statura înaltă îi dă mersului său o caracteristică aparte. Picioarele sale lungi par a susţine cu greu corpul uriaş şi te-ai putea aştepta dintr-o clipă în alta să cedeze sub imensa greutate. De aceea paşii, fermi totuşi, par a fi rezultatul voinţei extraordinare a lui Goschy de a-şi arunca picioarele înainte, unul după altul, ca pe nişte catalige, şi nu a forţei locomotorii a muşchilor.

Goschy parcurge cu răbdare întreg complexul hotelier, intră pe fiecare etaj pentru a vedea camerele, se interesează de starea restaurantelor şi a bucătăriilor. Alături de el se află şi reprezentantul constructorului, care priveşte cu ochi de specialist. Concluzia, după o vizită amănunţită: renumitul complex hotelier este într-o stare deplorabilă.

Dar asta nu pare să-l deranjeze într-atât de mult pe Josef Goschy. Ascultă aproape cu încântare explicaţiile noii sale angajate, o fostă şefă de recepţie, în a cărei voce se poate citi melancolia unor vremuri mai bune.

O aripă întreagă a hotelului Belvedere a fost închisă în vară accesului turiştilor datorită inundaţiilor frecvente la care erau supuse camerele ca urmare a infiltraţiilor de pe faleză. „Într-un fel mă bucur că hotelurile s-au degradat atât de mult. Altfel mi-ar fi părut rău să rad totul şi să arunc”, se consolează Goschy.

Sigur, dacă n-ar fi ajuns într-o asemenea stare de degradare, probabil că preţul de pornire al licitaţiei ar fi fost mult mai mare decât cele 20 milioane de euro (Goschy l-a adjudecat la 22 milioane de euro, dar spune că ar fi fost dispus să liciteze chiar mai mult).

Achiziţia hotelurilor din Olimp se înscrie în aceeaşi linie în care au fost făcute majoritatea proprietăţilor lui Josef Goschy: o combinaţie de factori favorabili la care s-au adăugat disponibilităţi financiare imediate.

Dacă licitaţia pentru Olimp s-ar fi desfăşurat cu câţiva ani mai devreme poate că Josef Goschy nici măcar n-ar fi participat. El a fost foarte ocupat în ultimii trei ani să-şi consolideze participaţiile deja deţinute până atunci la 27 de hoteluri pe întreg cuprinsul ţării, iar resursele sale financiare au fost folosite pentru a-şi achita datorii mai vechi.

Singura achiziţie făcută de Goschy în ultimii ani a fost Hotelul Orfeu din Mamaia, care completează practic complexul hotelier din care mai fac parte hotelurile Comandor şi Amiral, aflate deja în proprietatea sa. Ultimele două au fost de altfel hotelurile în care şi-a concentrat investiţiile pentru a le ridica clasificarea de la 3 la 4 stele.

Spre deosebire de cei mai mulţi din industria hotelieră, Goschy consideră hotelurile de pe litoral mai profitabile decât cele din oraşe. „Un hotel cu o rată de ocupare de 90% în cele trei luni de sezon pe litoral este mai profitabil decât un hotel din oraş cu o rată de ocupare de 30-40% pe an.”

După achiziţia complexului din Olimp, care numără 762 de camere, Goschy – care şi până acum era posesorul celui mai vast lanţ hotelier din România – devine şi cel mai important furnizor de servicii turistice de pe litoral, o poziţie puternică în negocierile cu orice tour-operator.

Unele lucruri au fost însă peste puterea sa, ori, pur şi simplu, n-au fost considerate prioritare de către şeful UTH. Goschy n-a reuşit să creeze încă un concept unitar pentru lanţul său hotelier (ai putea să-ţi petreci noaptea în două oraşe diferite, în hoteluri ale UTH şi să nu realizezi acest lucru), ceea ce-l face greu de recunoscut ca brand.

Şi nu întotdeauna a reuşit să valorifice potenţialul unei proprietăţi: Hotelul Belvedere din Cluj, în ciuda unui amplasament fără egal şi a unui vechi renume, nu pare să-şi fi recăpătat animaţia din trecut.

Şi chiar dacă lucrurile se schimbă, viteza nu este caracteristica principală a lui Josef Goschy. Apoi, în ciuda abilităţilor sale de comerciant, Goschy îşi surprinde adesea colaboratorii prin decizii curioase. Când a demarat renovarea celor mai importante hoteluri ale sale din Cluj-Napoca şi Iaşi, un proces care durează deja de câţiva ani, el a ordonat să se înceapă cu camerele şi nu cu lobby-ul, cum ar fi făcut probabil oricine altcineva. Astfel, cine intră în recepţie, în oricare dintre aceste hoteluri, va găsi acelaşi mobilier şi aceeaşi atmosferă din urmă cu zeci de ani. Filosofia sa: „Nu-mi fac probleme dacă cineva renunţă să-şi ia o cameră pentru că vede o recepţie veche. Eu vreau ca oaspeţii mei să fie plăcut surprinşi atunci când intră în cameră, nu în recepţie, pentru că asta îi va face să revină.”

Sigur, Goschy nu este nici un expert, nici un revoluţionar în industria hotelieră. El a lucrat ani de zile în asigurări şi meseria de hotelier nu este una pe care s-o înveţi pe la 70 de ani, câţi avea fostul şef al Unita Asigurări când a început să cumpere hoteluri.

Şi totuşi, realizările sale sunt impresionante. De unul singur aproape, din biroul său situat în cel mai liniştit loc care poate fi găsit în centrul Timişoarei, Goschy a reuşit să pună pe picioare o adevărată companie hotelieră în urma fuziunii a nu mai puţin de 15 societăţi. Managementul acestui uriaş ansamblu de hoteluri, împrăştiate în toată ţara, n-a fost învăţat de Goschy la şcoală, iar principala sa calitate managerială a fost aceea de a se comporta ca un proprietar responsabil.

Sigur, este o uriaşă discrepanţă între valoarea contabilă a acestor active (evaluate de Goschy, destul de generos, la peste 300 milioane de euro) şi business-ul pe care acestea îl generează, aproximativ 15 milioane de euro pe an. Rata profitului este într-adevăr uriaşă, undeva la 50% din cifra de afaceri, dar chiar şi aşa rezultatul final nu este decât jumătate din cât ar genera aceste active numai din dobânzi, dacă ele ar putea fi transformate în lichidităţi.

Dar preţul corect al activelor sale este greu de estimat cu atât mai mult cu cât Goschy nu are intenţia să le vândă. Şeful UTH priveşte business-ul hotelier pe termen lung, iar aportul său la acest business doar ca o primă etapă. Mai mult, aşa cum reiese din interviul pe care l-a acordat , Goschy îşi priveşte compania mai degrabă ca o aglomerare de active imobiliare preţioase decât ca pe un business hotelier.

Rolul de a scoate maximum din el l-a pregătit deja pentru nepoţii săi Marc, Oliver (20) şi Axel (18) – copiii fiicei sale, Ilse Eichert, stabiliţi în Germania. Gemenii vor începe în acest an cursurile facultăţii de turism a Universităţii din Heidelberg, iar Axel le va urma de anul viitor.

Dacă lucrurile vor evolua conform dorinţei lui Goschy – şi aproape întotdeauna evoluează aşa – celor trei tineri li s-a rezervat un rol în consiliul de administraţie al UTH, bunicul lor considerându-i mai utili acolo decât în conducerea executivă.

De fapt, aproape în totalitate managementul hotelurilor sale este asigurat de manageri pe care i-a găsit odată cu preluarea lor de la stat. (După un principiu pe care mulţi l-ar contesta: „Este mai uşor să aduci pe o direcţie bună un bun profesionist chiar format la stat, decât să formezi un bun profesionist de la zero”).

Goschy consideră că este suficient să fii un proprietar responsabil pentru a pune lucrurile în ordine. Însoţindu-l în turul proprietăţilor sale din Olimp realizezi că acest lucru este tocmai ceea ce i-a lipsit şi complexului Belvedere-Panoramic-Amfiteatru.

Desigur însă că această afacere este mult mai complexă şi mult mai amplă decât oricare dintre afacerile Unita Turism, iar abilităţile lui Josef Goschy vor fi puse la încercare mai mult ca oricând. Mai întâi că întregul complex are o situaţie patrimonială încâlcită, cu diverse spaţii aflate deja în proprietatea unor alţi antreprenori, inclusiv renumitele terase Mimoza, Flamingo sau Ambiance Française. Alte câteva spaţii din incinta complexului, folosite în special ca magazine, au şi ele alţi proprietari.

Toate aceste afaceri sunt mult mai dependente de Josef Goschy decât este el de ele. Dacă Goschy închide, aşa cum a decis deja, câte un hotel pe sezon pentru reparaţii capitale, afacerile adiacente vor avea de suferit din plin, cel puţin pe termen scurt.

Pe termen lung, însă, ele vor avea de câştigat pentru că Goschy va creşte calitatea hotelurilor la patru stele, ceea ce înseamnă o clientelă premium şi pentru restaurantele, magazinele sau cafenelele complexului. Pe de altă parte, dacă Goschy doreşte să transforme complexul într-un spaţiu exclusivist, atunci probabil că va trebui să obţină controlul şi asupra spaţiilor adiacente şi eventual să le închirieze unor branduri puternice.

Din acest motiv, noul proprietar al hotelurilor a anunţat că este dispus să cumpere, iar deţinătorii spaţiilor par la fel de grăbiţi să vândă. Rămâne de văzut dacă există o cale de mijloc între zgârcenia lui Goschy şi aşteptările noilor săi vecini, trezite de însăşi apariţia sa. Scurtele negocieri, purtate în grabă cu proprietarii terasei Flamingo şi Ambiance Française, au fost mai degrabă simple tatonări în care fiecare a încercat să pătrundă intenţiile celuilalt.

Fără îndoială, Goschy va investi suficient în hotelurile sale din Olimp pentru a le reinsufla viaţă – el pregăteşte deja 10 milioane de euro pentru acest an – şi foarte probabil că va achiziţiona tot ceea ce mai poate în cadrul complexului, pentru un preţ bun. Dar niciodată nu va fi un mare cheltuitor, chiar dacă transformarea acestui loc într-un produs destinat segmentului de vârf al pieţei turistice probabil că ar necesita o asemenea abordare.

Gata să-şi pună gaj întreaga avere pentru o afacere în care crede, Josef Goschy n-ar putea să arunce cu inima uşoară un pat sau un fotoliu care, în urma unei examinări generoase, ajunge la concluzia că ar mai putea fi folosite.

Este o filosofie sănătoasă, care i-a adus în viaţă toate marile sale realizări. Rămâne de văzut dacă prin ea va reuşi să reconstruiască şi, mai ales, să depăşească grandoarea acestor extraordinare active pe care le-a cumpărat, cum a făcut-o mereu, pe bani puţini.