Se întâmplă cu adevărat. Dacă ieşi cu maşina pe centura Capitalei înspre Chitila, coteşti la stânga înspre Dragomireşti Vale şi apoi la dreapta spre Zurbaua, după ce ai parcurs un kilometru sau doi peste un câmp cu bălării, şi pe alocuri gunoaie aruncate de localnici, chiar în apropierea pădurii – care ascunde o bază militară – poţi găsi o mică pată de un verde englezesc, neverosimil parcă. Gazonul, proaspăt aşezat, găzduieşte un driving range aproape funcţional, cel dintâi indiciu că proiectul primului teren de golf cu 18 găuri (cupe) din România prinde contur.
Când va fi finalizat, complexul de golf (format din două terenuri, unul de 18 găuri, pentru profesionişti şi avansaţi, şi altul de 6 găuri, pentru începători), dispus pe o suprafaţă de aproximativ 94,2 hectare, va fi unul dintre punctele de atracţie cele mai importante ale Bucureştiului.
Desenat de Kurt Rossknecht, unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi de terenuri de golf din Europa, terenul de 18 găuri va avea o lungime totală de 6.350 de metri şi va fi în conformitate cu cerinţele actuale la nivel internaţional, ceea ce ar permite organizarea de competiţii conform cerinţelor PGA (Professional Golfers’ Association).
Ambiţiosul proiect, intitulat Golf & Country Club Bucharest (GCCB), a fost anunţat încă din ianuarie 2007 de către Swiss Golf&Leisure Development, o companie româno- elveţiană care-i are ca acţionari pe Radu Chiriac, 52, şi Fernando Mutti, 44, şi a fost primit cu oarecare neîncredere, dar şi cu speranţă, de către comunitatea, nu prea numeroasă, ce-i drept, a jucătorilor de golf din România. Consiliul director este format din Florin Segărceanu – antrenorul de Cupa Davis al României şi unul dintre marii pasionaţi de golf cu un handicap de 15, care îndeplineşte funcţia de preşedinte, Oana Rădulescu (arhitecta şefă a sectorului 1 din Bucureşti), Radu Smigelschi, Cristian Tudora şi Radu Chiriac, ultimii trei membri fondatori. GCCB a reuşit deja să atragă peste 40 de membri din România şi din străinătate, o cifră onorabilă pentru un club care încă nu dispune de terenul propriu.
O oarecare tăcere s-a lăsat între timp asupra proiectului şi singurele semnale că lucrurile se mişcă veneau din strada Episcopiei din Bucureşti, în apropierea Ateneului Român, de la sediul Swiss Golf&Leisure Development. La etajul unu al clădirii, în sala de conferinţe poţi vedea planurile de detaliu ale complexului, iar într-o altă încăpere, gândită iniţial ca meeting point şi shop specializat, se reunesc adesea iniţiatorii proiectului, în mijlocul zecilor de accesorii pentru golf de la firme renumite precum Callaway sau Willson. Aici s-a întâlnit, pe parcursul a două interviuri, în diferite etape ale dezvoltării proiectului, cu Radu Chiriac, Fernando Mutti şi Arina Smigelschi, Director General al companiei.
Acum, după multe drumuri pe ruta Zürich-Bucureşti, după clarificarea a numeroase probleme birocratice (Chiriac spune că a beneficiat de o atitudine neaşteptat de pozitivă faţă de acest proiect din partea autorităţilor locale şi judeţene, care au aprobat Planul Urbanistic Zonal foarte repede, la fel ca şi autorizaţiile de construcţie pentru clădiri şi infrastructură) şi după ce contractanţii s-au apucat de treabă, Chiriac şi Mutti au inaugurat la mijlocul lui noiembrie, cu câteva luni mai târziu decât îşi propuseseră, un centru de antrenament, cu dimensiuni de 100x240 m, cel mai amplu driving range din România.
Radu Chiriac: „Întârzierea începerii lucrărilor a dus la decalarea deschiderii clubului de golf cu şase luni, dar cu siguranţă o să fie deschis în 2008. ”
Cele 15 locuri de antrenament, dintre care 6 acoperite, vor fi probabil folosite la maximum din primăvară, iar jucătorii vor putea exersa aici toate loviturile de bază (long play, pitching & chipping şi putting) sau vor putea face analiza video a swing-ului.
Tot din primăvară va funcţiona aici pe deplin şi o academie de golf – Swiss Golf Mastery Academy – care este condusă de Peter Schmidtner, PGA-pro, şi de Mihai Olaru, un profesor de golf licenţiat de către US PGA. Cei doi profesionişti vor putea preda încă din august anul viitor lecţii pe terenul de 6 cupe, urmând ca terenul mare să fie şi el funcţional în primăvara lui 2009.
Oricum, primele încasări, probabil nesemnificative, vor începe să apară pentru Golf & Country Club Bucharest, dar afacerea este încă departe de a demara cu adevărat. Pentru moment s-a cheltuit doar o mică parte din investiţiile de circa 5,7 milioane de euro prevăzute pentru construcţia facilităţilor destinate strict golfului. Proiectul este însă mult mai amplu, se ridică la o valoare totală de circa 80 milioane de euro şi include, printre altele, un complex rezidenţial, un hotel de patru stele şi un centru spa pentru care Swiss Golf&Leisure Development este în negocieri cu alţi investitori din România şi străinătate.
Pentru această firmă, proiectul de golf este de asemenea o premieră şi o tatonare a unui teren aproape nou, deşi Chiriac a mai fost implicat în încă două proiecte de golf, nefinalizate. De fapt, afacerea pe care Radu Chiriac şi prietenul său Fernando Mutti ar fi vrut să o demareze în Bucureşti ar fi fost un cazino. Arhitect de profesie, Chiriac ar fi investit într-o afacere la care mai puţin el, cât Fernando Mutti, de profesie consultant în domeniul hardware şi software pentru cazinouri, se pricepea foarte bine. Chiar prietenia celor doi porneşte de la cazinouri şi nu de la golf. În 1994 Fernando Mutti, care lucra pe atunci ca project manager la o companie din Austria, specializată în dezvoltarea şi operarea de cazinouri, l-a contactat pe arhitectul Radu Chiriac, pentru planificarea mai multor proiecte în Elveţia.
Radu Chiriac este cetăţean german de origine română, plecat din ţara în care s-a născut în urmă cu mai bine de 30 de ani. Stabilit în Germania, alături de părinţii săi, Chiriac s-a mutat între timp în Elveţia, la Zürich, unde desfăşoară o activitate independentă de consultant în domeniul proiectelor pentru suprafeţe comerciale mari.
Proiectele de cazinouri în Elveţia se mişcau destul de încet (şi până la urmă au fost chiar abandonate de către firma austriacă), dar Chiriac şi Mutti au ajuns la ideea de a prospecta piaţa din Bucureşti pentru un astfel de business.
Ei au sosit în Bucureşti în 2005, şi chiar după primele tatonări au şi abandonat ideea unui cazino. Mai aveau de petrecut însă două zile în Bucureşti şi s-au gândit că ar putea să se destindă câteva ore pe un teren de golf. Li s-a indicat terenul Clubul Diplomaţilor, de fapt un miniteren cu doar şase cupe. Chiriac povesteşte: „Am aflat că terenul cel mai apropiat, cu 9 cupe, s-ar afla la aproape 100 de kilometri de Bucureşti, la Clubul Lac de Verde din Breaza. Am rămas surprins. Nu este normal ca un oraş de peste două milioane de locuitori să nu aibă un singur teren de golf adevărat.“
Noua oportunitate era evidentă. Golful este sportul cu cea mai mare rată de creştere la scară mondială din ultimii zece ani, iar în lume sunt înregistraţi peste 70 de milioane de pasionaţi ai acestui sport. În ultimii 15 ani s-au construit numai în Europa mai multe sute de terenuri, din care circa 40 doar în Estul Europei (cu excepţia României şi a Bulgariei), iar industria echipamentului de golf realizează anual circa 12 miliarde de dolari. Mai mult, turneele de golf încep să ia locul tenisului în preferinţa spectatorilor tv, iar din această explozie a golfului profită şi branşe secundare (turism şi gastronomie, în principal). Vedetele acestui sport – în primul rând legendarul Tiger Woods – concurează cu succes la gradul de popularitate reprezentanţii altor sporturi şi îi depăşeşte cu mult în ceea ce priveşte veniturile din sport şi publicitate (cu cele 40 de milioane de dolari pe an, Woods este pe locul întâi, detaşat, în Top Ten venituri realizate de sportivi).
Chiriac şi Mutti sunt convinşi că este doar o chestiune de timp până când golful va deveni extrem de popular şi odată cu asta un business profitabil şi în România. O prospecţie prea aprofundată a pieţei din România nici măcar nu era necesară, pentru simplul motiv că momentan piaţa aproape lipsea. Mai mult, neexistând concurenţă, şi neexistând factori precum saturaţia pieţei, aproape că nu mai conta poziţionarea complexului de golf atâta timp cât acesta se situa la o distanţă acceptabilă de Bucureşti, un oraş care, crede Chiriac, în următorii 10-15 ani poate absorbi cu uşurinţă cel puţin 5 terenuri de golf pe o rază de 15-20 de kilometri în jurul său. În ceea ce priveşte GCCB, Chiriac se aşteaptă ca într-o perioadă de trei-patru ani din momentul în care infrastructura sa va fi finalizată, ansamblul proiectat să atragă un număr suficient de membri, iar în cinci ani acţionarii se aşteaptă să vadă primul profit operaţional. „Este precum un virus. Pasiunea pentru golf se transmite foarte repede de la un om la altul”, spune Radu Chiriac.
El ştie. Chiriac a început să joace golf în urmă cu doar cinci ani, luând lecţii la un club de golf în Austria. Are în palmares un turneu pentru amatori câştigat în urmă cu doi ani şi amintirea altuia în care şi-a fracturat mâna dreaptă şi, ascultându-l, realizezi rapid că prezintă toate indiciile imprimate celor contaminaţi de pasiunea pentru acest sport. „Este frustrant”, spune el cu o aprindere necaracteristică atunci când vorbeşte despre alte lucruri. „Golful te învaţă ce înseamnă umilinţa. Eşecul loviturilor te dezamăgeşte, la început cam 80% din lovituri nu-ţi reuşesc, dar reuşita loviturilor îţi dă aripi. Ca să reuşeşti trebuie să ai un calm absolut.“
Cu proiectul său are din ce în ce mai puţin timp pentru joc – de obicei o face în Elveţia la acelaşi club unde joacă şi prinţul Dimitrie Sturdza, şi el un late comer în acest sport.
Dar acum golful nu mai e un hobby, ci a devenit un business pentru Radu Chiriac şi este obligat să-l trateze mult mai serios. „Nu risc siguranţa financiară a familiei, dar este de departe cel mai mare risc pe care mi l-am asumat până acum“, spune arhitectul.
El trebuie să spere că tot mai mulţi români vor fi de asemenea contaminaţi de pasiunea pentru golf. În acest moment, circa 300 de jucători activi sunt înregistraţi de Federaţia Română de Golf, ceea ce reprezintă o piaţă pe care cu greu ai putea miza atunci când hotărăşti o investiţie de asemenea anvergură.
Compania sa nu intră, ce-i drept, pe o piaţă total virgină şi probabil că avantajele primului venit pe zona Bucureştiului vor compensa dezavantajele celui care este obligat să-şi creeze piaţa. În acest moment există trei cluburi de golf în România, însă nici unul nu se ridică la standardele omoloagelor din străinătate. Ele sunt, în totalitate, rodul unor iniţiative private şi, cu excepţia unuia singur, în Alba Iulia, nu au beneficiat prea mult de sprijinul autorităţilor locale. Cel mai cunoscut dintre ele este cel de la Breaza, care beneficiază de multe dintre facilităţile unui club modern, dar atât terenul, cât şi amplasamentul sunt impedimente importante pentru dezvoltarea sa şi este deja suprasolicitat în perioadele de vârf ale anului.
La Pianu de Jos, în judeţul Alba, clubul care poartă numele deja legendarului Paul Tomiţă este într-un puternic proces de extindere, şi vor exista şi aici 18 cupe şi facilităţi de cazare şi agrement, după cum a promis directorul clubului, Nicolae Ursu, într-o discuţie recentă cu . Al treilea teren de golf, Tite Golf Resort, se află la Recaş, lângă Timişoara, şi este de asemenea o investiţie privată.
Şi, în ciuda lentorii cu care golful pătrunde în România, proiectele unor noi terenuri sunt în diferite stadii de lucru. În Poiana Braşov se află în proiect un teren de golf, în parteneriat public-privat, care va avea 18 găuri, dispuse pe 43,5 hectare, şi un alt proiect, localizat în apropiere de Perşani, pe DN 1 Braşov-Făgăraş şi foarte aproape de un viitor nod al autostrăzii Braşov-Borş, pe un teren de 120 de hectare.
În privinţa noilor proiecte, Chiriac spune că le aşteaptă cu interes, dar că în nici un caz nu le vede ca pe o concurenţă pentru Golf & Country Club Bucharest. El are dreptate. În mod paradoxal, în această etapă a dezvoltării golfului în România, principalul pericol pentru proiectul lui Chiriac nu ar fi concurenţa cu alte cluburi de aceeaşi anvergură, ci tocmai lipsa ei.